La drum cu jaloane

- Pe-ăla mi l-am luat și eu. E un GPS simplu, ieftin și își face treaba, ți-l recomand. Șefu’ apăruse fără știre în spatele lui Gogu. Auch... m-a prins teleleu pe Google. Îi trecu prin cap să răspundă cu o scuză, dar își dădu seama imediat cât de penibil ar fi fost. Plus că era prea interesat de detaliile tehnice ale GPS-ului. Le află imediat, Șefu’ îi dădu rapid toate informațiile. - Da’ unde mergi? - Le-am promis părinților că merg cu toată familia la ei. Ne vedem rar cu toții, 450 de km nu-s ușor de parcurs cu copilul. Își schimbă vocea și își maimuțări copilul: „Tati, mai avem mult? Când ajungem? Cât mai avem până la Buni? Taaati, m-am plictisit...” Și mai e și mama - adică Buni - care vrea să știe exact la ce oră ajungem. Dacă întârziem, intră în panică, își închipuie catastrofe și i se face rău; dacă ajungem mai repede, de ce-am ajuns înainte de ora programată, probabil am mers cu viteză prea mare. Nicicum nu e bine. Mi-e groază de drumul ăsta, Șefule... - Stai măi Gogule, că nu e așa tragică situația. Totul se rezolvă ușor, ai nevoie doar de niște jaloane. Gogu simți cum i se lasă un gol în stomac. Sigur că nu era tragică, dar în o mie de ani nu ar fi crezut și nu s-ar fi așteptat ca Șefu’ să râdă de el atunci când era necăjit cu adevărat. Și acum când i se destăinuise sincer... Încercă să spună ceva, dar i se puse un nod în gât și nu putu decât să lase privirea în jos, dezarmat, trist și incredibil de dezamăgit. Nu mă așteptam... își spuse. Dintr-o dată totul luă dimensiuni apocaliptice, problema lui nu mai era doar o problemă de familie, ci o nenorocire de proporții, lipsa de înțelegere a Șefului deveni semnul clar al unei complicate conspirații împotriva sa... - Gogule, alo, ești cu mine? Ce-ai pățit? Zâmbetul larg al lui Șefu’ îl lăsă perplex pe Gogu. Teoria conspirației se disipă imediat lăsând locul unei singure nedumeriri majore: - Nu înțeleg, Şefu’, ce e cu jaloanele. Că doar n-oi fi vrând să înfig țăruși din Cluj până în București... - Hă-hă-hă... Hai, măi Gogule, zău așa, e vorba de jaloanele din teoria managementului de proiect. Un element care marchează un moment important în derularea unui proiect... îți dă o indicație asupra poziției tale în timp și îți permite să raportezi modul în care proiectul se încadrează în duratele estimate. Adică exact ce îți trebuie ție, măi Gogule, pentru drumul tău. Fața lui Gogu nu denota nici strop de inteligență - Ba chiar e ușor tâmpă, gândi Șefu’ amuzat - așa că se grăbi să adauge: îți stabilești niște repere, localități importante pe drumul tău. Acelea vor fi jaloanele voastre. Calculezi cât timp îți trebuie pentru a ajunge de la unul la altul, astfel încât să știi – în funcție de ora la care plecați -, la ce oră vei ajunge la fiecare dintre ele. Dacă vor apărea întârzieri, vei ști imediat cum se reflectă acestea asupra orei de sosire. Copilului îi faci un desen și îi arăți de fiecare dată când atingeți un jalon. Îi dai sarcina să o informeze pe Buni și uite așa ai doi stakeholderi la curent cu evoluția călătoriei voastre. Cum ți se pare? Încet-încet fața lui Gogu se lumină iar Șefu’ răsuflă ușurat: Nu-ți stătea bine cu fața dinainte, Gogule. Se pare că acum lucrurile s-au mai luminat puțin, ce zici? Gogu în schimb îl ignoră total și se apucă să deseneze traseul. Se vedea că îi place ideea și deși desenul nu era tocmai conform cu realitatea, arăta cât de cât a traseul dintre Cluj și București. Estimă durata deplasării în funcție de viteză și drum... Se și vedea dând explicații docte fiului său și se bucura și la ideea comunicării „poziției” de către acesta către Buni. Ha! S-ar putea să nu fie chiar atât de rău pe cât își închipuise... - Șefu’, ești mare! Cum aș putea să îți mulțumesc? - Credeam că nu mai întrebi! La începutul lunii viitoare trebuie să facem un workshop pe teme de management de proiect; ții tu o prezentare despre jaloane?! Că acum te pricepi. De fapt de-asta venisem la tine, doar că atunci încă nu știam ce subiect să abordăm, mulțam și eu de idee...