Se incarca...
Gogu înșurubă tacticos capacul sticlei de apă plată, se asigură că e bine închis, mai strânse odată, total inutil, dar se vedea că face toate acestea cu mintea în altă parte. Mișu îl văzu căzut pe gânduri și se gândi, probabil, că e numai bună ocazia să se ia de el, că doar de mult nu se mai războiseră verbal și n-ar fi vrut să-și iasă din mână:
- Hooo, brrrr… zise el destul de tare, privindu-l intens pe Gogu. Acesta însă nu reacționă, așa că Mișu repetă, de data aceasta ceva mai tare:
- Hooo, brrrr… oprește! Rămăsese dezamăgit de faptul că era total ignorat de Gogu și căută cu privirea, ușor dezorientat, sprijin de la colegi. Remarcă că toată lumea se uita la el cu interes și i se aprinse beculețul:
- No, deci m-ai auzit, dar nu catadicsești să mă bagi în seamă. Oare nu îi ăsta un semn de lipsă de respect? De ce faci tu asta, Gogule?
- De trei ori Trăiască și o dată Ura, de-aia, răspunse Gogu abia reținându-și zâmbetul. De 1 Mai muncitoresc sau – ca să fiu mai precis – ca să îți dau ție ocazia de a folosi cuvinte complicate, să ți se îmbârlige limba în gură: ia, cum ai zis? Ca-ta-dic-sești?!
- Bine că ești tu șmecher și ție nu ți se îmbârligă nimic în creier, răbufni Mișu, dar o făcu molcom și fără nici o urmă de supărare. Că nici n-are ce să se îmbârlige, adăugă mai încet apoi, fără nici o trecere, întrebă ce-l durea, de fapt, pe el:
- Ia zi, pe unde îți rătăceau gândurile, că păreai plecat pe câmpii... Și nu prea ne permitem acum, după plecarea intempestivă a lui Dan.
- Mda, la asta mă gândeam. Ne cam zdruncină plecarea asta a lui, e singurul care știe toate dedesubturile pentru proiectul ăsta nou. Și n-avem nimic documentat, toată experiența proiectelor anterioare e înșurubată bine în mintea lui... și cam atât. Ba poate mai găsești ceva în Inbox/Outbox doar că asta n-are cum să ne ajute prea mult. La ce ajută să acumulezi experiență dacă nu poți să o împărtășești celorlalți? Mă rog, la ce ajută organizației, că pe tine, personal, e evident că te ajută.
- Ce-ajută și ce n-ajută, măi băieți, despre ce e vorba în propoziție? Ca de obicei, Șefu’ apăruse fără să-l simtă cineva.
- Șefu’ trebuie să renunți la intrările astea ‚undercover’, fără să fii băgat în seamă și fără să ne fi anunțat...
- Sigur, data viitoare îmi pun niște clopoței. Ia ziceți, care-i baiu’?
- No, nu-i nici un bai, Șefu’, da’ ne gândeam noi...
- Adică eu, preciză Gogu.
- Tu, eu, noi adică, continuă Mișu imperturbabil, cum faci să păstrezi în departament, sau în companie, experiența și cunoștințele acumulate în proiectele anterioare.
- Aha, înțeleg că ați vorbit cu echipa lui Dan și n-ați obținut mare lucru.
- Ceva, ceva am obținut, dar nu multe lucruri concrete. Problema e că fecare dintre ei e acum implicat în alte proiecte, Dan a plecat, iar noi nu avem nici un document care să ne ajute. E practic ca și când am lua totul de la zero.
Gogu mârâi supărat:
- E cam enervant. Toți am tras din greu și toți vom continua acum să tragem din greu. Șefu’, orice ai zice mata, asta sună a prostie...
- Nu e prostie, Gogule, e semn că evoluăm și vrem să facem lucrurile mai bine. Am dat de o problemă, hai să o rezolvăm: să vedem ce facem cu cunoștințele acumulate. E clar că ele sunt ale celui care lucrează și trece prin situații specifice. Sunt experiențe personale care, în timp, îl ajută - pe cel care le recunoaște și le înțelege – să devină din ce în ce mai bun, mai competent. Firma devine și ea din ce în ce mai bună, fiind recunoscută ca suma competențelor individuale. Odată cu creșterea firmei, ea va dori – așa cum vrem noi acum – să securizeze cât mai mult din experiența câștigată astfel încât să nu mai depindă de fiecare individ în parte.
- Păi s-o facem atunci, se grăbi Gogu, ce ne oprește?
- Hooo, brrrr... , interveni Mișu. Nu e chiar așa simplu, Gogule. Ia spune, tu știi să mergi pe bicicletă?
- Neuronii tăi sunt pe biciclete, plecați în cursă, unu’ nu ți-o rămas acasă. Ce-ți veni cu bicicletele acum?
- Știi, ori nu știi? Răspunde.
- Știu.
- No atunci, explică tu în scris cum faci asta, în special partea cu menținutul echilibrului, iar eu promit să mânc documentul, încheie Mișu triumfător.
- Mănânc, îl corectă Gogu, dar între timp i se învârteau rotițele. Putea evident să descrie cum te urci pe bicicletă, cum te dai jos de pe bicicletă, cum te ridici după ce ai căzut...
- Mânc, mănânc, tot aia. No, poți ori ba?
- Păi și-atunci ce? Nu mai facem nimic? Se rățoi Gogu încurcat, căutând sprijin la Șefu’.
- Întradevăr, dacă lucrurile ar fi fost simple, le-am fi rezolvat demult, nu-i așa? Cunoștințele și experiența sunt ca apa, dacă n-o îmbuteliezi, se scurge. Problema noastră este să găsim sticla în care să strângem apa asta, râse Șefu’. Parțial am rezolvat: avem planurile de proiect, avem rapoartele de progres de care ne ajutăm – de multe ori – și în proiectele următoare. Mai rămâne acum să vedem cum îmbuteliem mersul pe bicicletă. Numai că nici nu e simplu de explicat și nici oamenii nu sunt dornici să o facă. Până la urmă, acesta este diferențiatorul lor, iar ‚îmbuteliatul’ îi face mai ușor de înlocuit.
- Hmm, nu e foarte plăcut gândul... se trezi Gogu vorbind, adăugă însă repede: din punct de vedere individual.
- Ceea ce înseamnă că trebuie găsită soluția de compromis care să ajute și compania și individul. Firmele de succes au rezolvat, nu ne rămâne decât să rezolvăm și noi. După cum ziceam, Gogule, e o problemă de evoluție, nu de prostie.
- Mda, prostie ar fi însă s-o lăsăm așa și data viitoare să fim în aceeași situație...