Gogu și reciprocitatea negativă

Fața lui Gogu se schimonosi de parcă o durere atroce l-ar fi sfâșiat. Mișu se uită cu interes la el, aștepta de ceva minute ca acesta să își piardă complet răbdarea. Se simțea ca la spectacol și se surprinse zâmbind la ideea unui Gogu explodând de nervi și indignare. Observând buna dispoziție a lui Mișu, Gogu se strâmbă la el, dar continuă conversația. Nu putea renunța acum, în nici un caz nu după ce rezistase eroic la interviul cu robotul, la eternitatea așteptării pentru preluarea de către un agent și, la întrebările mitraliate de agentul care îl preluase într-un final. Răbdarea începea însă să îl părăsească: pe măsură ce trecea timpul constată că se îndrepta ireversibil către verdictul idiot care avea să reducă la zero efortul depus la telefon: musai de mers la agenție, altfel nu se poate. Se uită la ceas: 20 de minute irosite. Se uită la Mișu: nici prietenii nu mai sunt ce trebuiau să fie…

Dar hei!, viața are surprizele ei: Gogu reuși să găsească ceva mai târziu o jumătate de oră liberă și fericit că poate rezolva situația în aceeași zi, uită de calvarul inutil al discuției telefonice și intră absolut bine dispus în bancă. Scană rapid interiorul: nici un client în agenție, doar trei angajate, dintre care două se foiau în jurul unei imprimante. Reperă rapid singura care stătea la birou și remarcă într-o doară că aceasta evită să se uite la el. Între ea și Gogu un semn mare: Nu se fac tranzacții la acest birou. Înghiți în sec: Hmm, asta e, tot n-am cu cine altcineva vorbi. O abordă cu curaj și îi zise ce îl durea: i se făcuse ramburs pentru o sumă plătită în afara țării, dar oamenii aceia, darnici de felul lor, au trimis suma de două ori.

- Și mă gândesc să le dau totuși banii înapoi, că eu am destui… Încercă Gogu o glumă cu un zâmbet tâmp de client care are nevoie de ajutor. Ntz, asta n-a funcționat, își zise el când văzu privirea reprobatoare aruncată de domnișoară pe deasupra ochelarilor.

- Completați formularul, zise domnișoara sec, și îi înmână un cearceaf tipizat, cu multe pătrățele de umplut.

Gogu se decise să nu plece până nu rezolvă problema. Și voi continua să-i zâmbesc, se îmbărbătă singur. Deși e deja rictus și mă doare toată fața. Da’ nu mă las…

- Ce trebuie să completez în formular ca să nu mi se rețină nici un fel de taxe?

- Adică cum să nu plătiți taxe?!

- Să plătească ei, că e totuși greșeala lor…

- Nu se poate!

Gogu simți cum îi fierbe sângele, își mușcă buzele să nu spună nimic ce ar putea regreta ulterior. Păstră rictusul și repetă cererea, apăsat, hotărât să nu plece fără o soluție satisfăcătore. Și… victorie! Rictusul și insistența se dovediseră până la urmă câștigătoare, iar domnișoara se hotărî să ceară părerea colegelor. Gogu fu surprins să vadă privirea temătoare aruncată celor două colege care orbitau în jurul imprimantei, remarcă și oftatul constatator de ‘viața e greu’ și aproape i se făcu milă de ea când o auzi cerând, pe un ton sfârșit, ajutorul uneia dintre cele două, probabil cea cu state mai vechi la instituție. Evident deranjată din importanta activitate de filare a imprimantei, ‘șefa’ (Gogu o recunoscu după replica tăioasă de punere la punct a celei care a îndrăznit să o deranjeze) șterse ușor pe jos cu domnișoara, îi aruncă în silă un alt formular (Gogu ar fi putut jura că e absolut identic cu cel de dinainte, dar ce mă pricep eu la pătrățelele lor…), și tranșă fără posibilitate de apel conflictul:

- Nu se există fără taxe.

Gogu fu dovedit. Luă formularul, făcu stânga împrejur și ieși din bancă, jurându-se că își lichidează contul și rupe orice posibilă relație cu instituția în cauză. Încă dădea mărunt din buze când dădu nas în nas cu Mișu. Uitase că acesta îl aștepta afară.

- Mno, ai rezolvat, Gogule?

- Da’ tu n-ai de treabă de stai după mine?! Ori ești la zi cu toate și acum ți-ai luat liber? răbufni înciudat Gogu spre totala surprindere a lui Mișu. Uriașul se opri și mut de uimire, îl privi pe Gogu cu reproș.

Se urcară amândoi în mașină și până la birou nu mai scoase nici unul vreo vorbă. Gogu sparse tăcerea după ce opri mașina:

- Ia vezi, n-am parcat prea departe de trotuar?

Mișu se dădu jos, fără grabă, apoi se uită tacticos întâi la mașină, apoi la trotuar.

- Ei? E suficient de aproape de trotuar? repetă Gogu.

- De care dintre ele?

Izbucniră în râs amândoi.

- Îmi pare rău, Mișule, sunt un idiot.

- Mno, asta știam io de mult. Adăugă apoi împăciuitor: Nu-i bai, Gogule. Și-or bătut joc ăia de tine, nu-i așa? Te-or umilit...

- Mda, cred că a fost evident.

- O fost, amu’ ce să zic. Că ai dat rapid în reciprocitatea negativă generalizată...

Gogu făcu ochii mari și îl privi suspicios:

- Ce reciprocă, omule, Doamne, azi toată lumea e inteligentă. Își reveni însă repede, doar îl supărase suficient pe uriaș: Explică-te, inteligență generalizată.

- Păi, mno, sunt. C-am fost la cursul ăla de inteligență emoțională. Și ne-or zis ăia că dacă ești tratat incorect, nedrept, acest lucru te afectează emoțional și simți nevoia să te ‚descarci’ în același fel și asta se cheamă reciprocitate negativă. Negativ vine de la sentimentele pe care le trăiești, înțelegi?

- Că doar nu-s idiot...

- Știu și io?! Mai înainte ai zis că ești... Mno, fii atent: de multe ori, răspunsul tău nu se întoarce doar către cel care te-a tratat incorect, ci și către prima victimă posibilă. Inocentă. Adică io, de exemplu. Care va fi tratată, deci, incorect și nedrept. Iar lanțul odată pornit, se oprește greu. Și uite-așa, dacă șefu’ te beștelește pe nedrept, tu te superi ca măgarul pe sat, te iei de cine nu trebe’, ăla poate continua acasă unde țipă la nevastă, nevasta la copil și ăla săracu’ dă cu piciorul în pisică. Și asta se cheamă reciprocitate negativă generalizată.

- Aha, păi chiar așa a și fost. Șefa de la bancă era clar pornită pe domnișoara mea, care s-a răzbunat pe mine, iar eu apoi pe tine. Iar tu ai putea să te întorci la echipa ta, iar ei să simtă efectul șefei de la bancă fără măcar să fi auzit vreodată de ea. Norocul lor... Aha, stai că m-am prins: chestia aia cu trotuarul a fost, de fapt, reciprocitate negativă. Adică tu te-ai răzbunat înapoi pe mine.

- Nu, Gogule, asta se cheamă realitate. Mai degrabă crudă decât negativă...