Se incarca...
- Gogule, vezi că-ți pică falca…
Mișu îl privi cu milă pe inconștientul care putea să se ia de Gogu într-un astfel de moment. Nimeni nu dorea să devină ținta lui Gogu atunci când acesta era supărat, aciditatea replicilor sale ardea sufletul nefericitului, iar dacă aveai cumva nefasta inspirație să-i mai și răspunzi, pârjolul iadului devenea imediat o alternativă mult mai fericită.
Privirile celor de la birourile din departament se fixară cu aviditate pe Gogu. Șacalii - gândi Mișu – stau și-așteaptă măcelul.
Spre stupoarea tuturor însă, Gogu își împinse – cu un gest natural – maxilarul la locul ei (chiar avea gura căscată), fără să lase impresia că s-ar fi intrerupt din reverie.
Aha, gândi Mișu, va să zică nu e supărat, numa’ preocupat. În ultimele zece minute analizase fiecare posibilitate, fiecare fapt, mesaj sau întâmplare care ar fi putut cauza supărarea lui Gogu. Evident, în afara unor presupuneri fanteziste, nu găsise nimic. Acum însă reluă cu sârguință analiza din noua perspectivă: ce ar fi putut să-l preocupe în așa măsură pe Gogu, ce probleme ar fi putut avea?
- Gogule, probleme?!
Mișu avu clara impresie că au prins glas gândurile sale. No, cum ceapa ei... Își dădu însă seama imediat: nu gândurile sale deveniseră guralive ci Șefu’ își făcuse apariția, zâmbitor, relaxat, bronzat și odihnit, deh, cum îi stă bine omului după concediu. Departamentul dădu în clocot instantaneu. Numai că, în loc să îl înconjoare pe Șefu’ să-l întrebe de concediu, unde-a fost, ce-a văzut, unde-a stat, ce recomandă, agitația părea să îl ignore complet, se verificau liste pe computer, se făceau calcule...
- Alo, mă bagă și pe mine cineva în seama? Că n-oi fi lipsit chiar așa de mult! Gogu abia atunci remarcă prezența Șefului. Surpriza i se transformă rapid în ușurare și îi zâmbi lui Șefu’.
- Ori ați bolunzit cu toții?! Gogule, ce fac ăștia?
- Ha-ha, Gogu își revenise iar acum chiar râse cu poftă. Sunt pariuri, Șefu’! Cât reziști în concediu, cu câte zile te întorci mai repede la program.
- Chiar ore, adaugă Mișu cu zâmbetul lațit pe fața de ardelean. Știam noi că nu reziști 15 zile fără agitația de-aici...
Două ore mai târziu, după ședința operațională și după ce Mișu își trâmbiță suficient victoria adusă de predicțiile sale, după ce tot departamentul aflase toate detaliile concediului lui Șefu’, venise vremea ca Gogu ”să dea seamă” - cum îi plăcea Șefului să spună – de ce se întâmplase în proiectele în care îl înlocuise.
- Șefu’, mare bătaie de cap delegarea asta de la matale...
- Ceva probleme, Gogule? zâmbi Șefu’.
- Mai degrabă o nedumerire a mea, în rest – își îndreptă Gogu spatele cu mândrie - le-am rezolvat pe toate.
- Sunt convins de asta, Gogule, că altfel nu te delegam pe tine să îmi ții locul. Ia spune, care e nedumerirea.
- E o ciudățenie, Șefu’, începu Gogu. Mai știi matale ideile de optimizare din proiectul Luna? Unele dintre ele le-am analizat chiar eu și le-am formalizat în cereri de schimbare. Au fost câteva a căror aprobare era de competența managerului de proiect și pe acelea chiar le-am implementat deja, sunt câteva însă care erau de competența matale, ca sponsor al proiectului.
- Și? întrebă Șefu’ cu nedisimulată curiozitate. Ți le-ai aprobat? Văzând încurcătura lui Gogu, adăugă repede:
- Orice delegare vine atât cu responsabilități cât și cu autoritatea necesară deciziilor. Am încredere totală în tine, Gogule, și îți voi susține deciziile, n-am nici o îndoială că acele cereri trebuiau aprobate.
- Păi tocmai asta e Șefu’, că nu le-am aprobat.
Șefu rămase descumpănit. O oarecare umbră de dezamăgire îi apăru în privire când îi reproșă lui Gogu:
- Ei, nu mă așteptam să amâni luarea unor decizii până la venirea mea. Știi foarte bine că lipsa unei decizii poate avea un impact mai mare decât o decizie proastă, în special în cazul proiectului nostru. Avem nevoie aici de rezoluții rapide.
- Nu, Șefu’, stai. N-ai înțeles. N-am amânat. Am decis, doar că...
- Doar că ce? Da’ zi o dată!
- Păi rezoluția a fost „Nu”. Mi-am refuzat cererea! pufni Gogu înciudat.
Șefu’ răsuflă ușurat. Pentru o clipă se îndoise de decizia sa de a-i delega lui Gogu – pe perioada concediului său - responsabilitățile de șef de departament și de sponsor în cele două proiecte majore de reorganizare. Se simți brusc vinovat de lipsa de încredere. Îl încurajă pe Gogu să continue:
- Hm, zici că le-ai refuzat?
- Da, Șefu’. Și mă macină chestia asta. Oi fi fost bătut în cap când am cerut sau lipsit de vână când am refuzat? Că nu mi s-a mai părut acceptabil riscul...
Șefu’ tăcu câteva clipe rumagând răspunsul.
- Probabil nici una, nici alta, Gogule. N-ai fi tu primul în situația asta. Circulă pe internet o povestire, o legendă urbană cel mai probabil, despre generalul Milea. Cică – și aici Șefu’ se lăsă tacticos pe spate – pe vremea când era comandant de garnizoană, ca orice alt comandant, trimitea diverse cereri pentru dotarea garnizoanei, către Marele Stat Major. Promovat șef al statului major și obligat de împrejurări să preia rapid noile atribuții, se vede în situația de analiza două dintre ultimele sale cereri trimise în calitate de comandant de garnizoană. Adjunctul său, preluînd dosarul cu cererile, constată cu surpriză rezoluția negativă și extrem de mirat, îndrăznește să întrebe dacă cererile nu fuseseră justificate. Răspunsul generalului, Gogule, cred că se potrivește și în cazul tău: „Cererile au fost și sunt justificate din poziția de comandant de garnizoană. Din poziția de Șef de Stat Major, însă, lucrurile se văd dintr-o cu totul altă perspectivă!