Se incarca...
- Mama lui de cioban mioritic! – se trezi Gogu spunând cu voce tare. Se uită repede în jur să vadă dacă are de dat sau nu explicații cuiva. Se liniști însă când văzu că nimeni nu părea să-l bage în seamă, toți erau adânciți în studiul documentației primite, toți mohorâți... Mda, nimeni nu pare prea fericit de lista de cerințe primită. Cum să accepți așa ceva? Mama lor de resemnați... Continuă să citească emailul, din ce în ce mai mohorât; din când în când mai mormăia ceva ca pentru sine.
- Ce e atmosfera asta de înmormântare?! Intrarea Șefului îi luă pe toți pe nepregătite. Văleu, cum vă uitați la mine! Ce-aveți toți?! S-a confirmat oficial sfârșitul lumii? Nu vă faceți griji, nu vine, a rămas înzăpezit pe drumurile din Moldova, hă-hă-hă... Se opri însă imediat, era clar că nimeni nu-i împărtășea voia bună. Schimbă imediat tonul : Ce s-a întâmplat?
Cum nimeni nu părea să aibă nici cea mai mică intenție de a răspunde, Gogu își drese vocea:
- Au venit cerințele de la client...
- Ah, super tare. Au reușit deci să le trimită în timp util... Se prinse însă imediat: Sunt varză, nu-i așa? Și ai nostri ce-au spus?
- Păi aici e problema, Șefu’! se băgă Mișu în discuție. „Ai noștri” nu sunt sigur că sunt ai noștri. Au înghițit totul pe motiv că e prea târziu, că asta e, bine că le avem și pe acestea, ce-o fi o fi, n-avem ce face, lasă că le descurcăm noi că suntem băieți deștepți – adică noi, cei de la dezvoltare.
- Nu că asta n-ar fi adevărat... nu se putu abține Gogu. Dar chiar și-așa, avem de lucrat cel puțin o săptămână la ele! Doar la clarificare...
Voci de aprobare se auziră din tot biroul care se animă subit. De unde nimeni nu părea dispus să spună nimic, ca la semnal se încălziră toți și fiecare își dădea cu părerea asupra documentului trimis. Comentariile curgeau de peste tot, unii blamau documentul și autorii lui, alții își vărsau năduful asupra colegilor care îl acceptaseră, majoritatea însă se și vedeau deja lucrând mult și degeaba, ore întregi de muncă irosită, eforturi zadarnice, străduințe, supărări, dezamăgiri, frustrări...
- Stooop! Aproape că răcni Șefu’, disperat să acopere vacarmul creat. A răspuns cineva la email?
Liniștea care se lăsă era un răspuns evident.
- Măi băieți, din câte văd eu, încă nu avem o problemă, dar sunteți pe cale să o creați.
Gogu înlemni: Dacă iar îi apare zâmbetul ăla șăgalnic, acum, în mijlocul tragediei noastre generale, mă împușc! gândi. De fapt nu, îl împușc întâi pe el, dup-aia mă împușc pe mine, măcar să mor împăcat...
- Gogule, te văd nedumerit. Hai să vedem, care este de fapt problema noastră?
- A noastră, Șefu’, că a lui matale văd că nu e! Ei nu, nu spuse asta Gogu cu voce tare, doar o gândi. Puse în cuvinte doar durerea lui cea mare:
- Problema e că ai noștri băieți au acceptat documentul! Și e aproape inutilizabil. Formulările sunt vagi, incomplete, unele cerințe se bat cap în cap, sunt inconsecvențe in terminologia folosită, nu există nici o prioritizare, plus că în loc să descrie cerințe, ei dau soluții... Gogu își trase răsuflarea și continuă cu și mai mare năduf: Cum poți accepta așa ceva?! Ei n-au citit documentul? Cum să-l trimită așa către noi? Ca în Miorița! Asta ne caracterizează: ne împăcăm cu ce avem, ne resemnăm. Și asta înseamnă că noi vom lucra ca salahorii...
- Stooop! Iar începem? Șefu’ era disperat: Repet întrebarea, a răspuns cineva la email?! Ce e cu Miorița asta de n-o lăsați în pace? Îmi pare rău să vă dezamăgesc, băieți, dar Miorița asta a noastră nu e relevantă pentru noi toți. Recunosc, unii dintre noi avem tendința de a accepta orice și a ne lăsa în voia sorții. Comentăm, dăm mărunt din buze, dar acceptăm situația și mergem înainte resemnați. Dar nu toți, generalizarea nu e validă. Ia gândiți-vă voi, câți ciobănași aveam? Unul singur? Nu prea, în baladă sunt trei, nu-i așa? Și ce fac ceilalți doi? Planuri, măi băieți! Ceilalți doi complotează! Adică s-au întâlnit, au discutat, au analizat situația turmelor, numărul oilor și calitatea lor, și-au stabilit niște obiective și priorități și au făcut un plan de acțiune pentru atingerea obiectivelor... Așa că, măi băieți, dacă vă place Miorița asta, ia lăsați voi ciobănașul resemnat și preluați rolul celorlalți, faceți o analiză rapidă a documentului primit și trimiteți înapoi către „ai noștri” cererile noastre de îmbunătățire. Știu că e mai ușor să ne plângem, dar nu schimbăm nimic dacă nu ne mobilizăm. Așa că, la treabă băieți! Hai s-avem soluții și acțiune în Miorița asta a noastră!