Gogu și justificarea acțiunii

- Gogule, probleme?!

Șefu’ se proțăpise în fața biroului lui Gogu și încerca să-i deslușească fața din spatele display-ului. Toți ochii erau îndreptați spre ei: de vreo 10 minute se auzeau numai bolboroseli din zona strategic denumită „Gogu”, dar nimeni nu avuse curajul să verifice ce se întâmplă cu el, dacă și cine îl enervase. Era riscant să te afli în fața artileriei de remarci usturătoare a lui Gogu, iar bolboroselile neinteligibile erau un semn clar – și confirmat de multe situații similare - de pericol.

- Gogu, vreo problemă, pot oare să te ajut cu ceva? insistă, inconștient, Șefu’.

- Apoi, soarele lor de mamuți, topi-li-s-ar ghețarii, cred că da, izbucni Gogu, iar colegii se așezară mai bine pe scaune, se lăsară pe spătarele fotoliilor, își întinseră picioarele, într-un cuvânt, toți se pregătiră de show. Șefu’ simți, mai mult decât văzu, mișcarea și decise să le facă jocul:

- Ia zi, că te văd ușor nervos, ce s-a întâmplat?

Gogu nu văzu din spatele display-ului zâmbetul abia mascat al lui Șefu’ și se lansă într-o tiradă tumultuoasă, spre deliciul colegilor încântați de spectacol.

- Le-am zis de trei zile, de trei zile!... Și nimeni n-a răspuns. Cum e posibil?! Explică-mi matale, Șefule, cum se poate ca o echipă întreagă să ignore așa o cerință. Care, până la urmă, este în avantajul nostru... Și nimeni, dar nimeni! n-a catadicsit să răspundă la email. Și voi ce vă holbați, măi, la mine, ca la circ? Continuă el observând audiența care îi sorbea fiecare vorbă. Cum tonul rămăsese același iar întrebarea venise în continuarea întrebărilor retorice de până atunci, mulți nici nu își dăduseră seama ca fuseseră prinși asupra faptei, respectiv că deveniseră ținta artileriei lui Gogu. Mișu însă simțise pericolul și încercă să se retragă, ușor, alunecând cu scaunul spre biroul lui. Cum fusese unica mișcare în zonă, atrase imediat privirea lui Gogu care zise cu reproș:

- Și tu, Brutus?! după care atacă imediat: Ah, păi da, „domnu’ Mișu”, că nici tu n-ai mișcat nimic, nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ți miroase... era greu, măi melc blocat în marșarier, să te uiți peste CV-ul ăla al tău, să actualizezi și tu două linii acolo, și să mi-l trimiți înapoi? Că doar nu-mi trebuiau să i le dau lui mama!

Rămăsese cu privirea atârnată de Mișu și era clar că – de această dată – nu era vorba despre o întrebare retorică: aștepta un răspuns. Mișu căută ajutor la Șefu’, dar acesta îi ocoli privirea. Savura scena din plin și era evident că nu vroia să o întrerupă.

- No, că nu te lua amu’ de mine, zise Mișu tărăgănat, încercând să tragă de timp doar-doar va găsi o scuză sau măcar o replică cât de cât inteligentă la acuzațiile lui Gogu. După principiul „cea mai bună apărare este atacul”, găsi rapid replica (în ciuda renumelui său de ardelean molcom) și contra-atacă:

- Da’ nici tu n-ai zis la ce-ți trebe’!

Gogu rămase interzis: Da’ la ce-ți trebe’ ție să știi? gândi el, dar nu dădu glas replicii. Nu era o replică inteligentă și nici nu-i stătea în fire să arunce cuvinte aiurea. O idee năstrușnică i se înșurubă în creier: Hmm, oare asta să fi făcut diferența? Să explici DE CE?

Mișu și ceilalți așteptau atacul furibund al lui Gogu. Care – surpriză! - nu mai veni: se vedea că Gogu procesează informația. Să fie oare justificarea atât de puternică încât să declanșeze acțiunea? Gogu se uită la Șefu’ după ajutor:

- Șefule, ar fi contat?

Conform arhicunoscutului său obicei, Șefu’ se sprijini pe un colț de masă, se lăsă ușor pe spate, își luă aerul sfătos și zise:

- Da.

După care plecă.

***

Seara, acasă, Gogu încă era sub influența discuției din birou. După plecarea Șefului ieși la o cafea cu Mișu și despicaseră firul în patru, discutând despre motivație, despre cum o formulare a unei cerințe poate influența satisfacerea ei, „chestii adânci” – după cum le numea Gogu - și care îi făceau mare plăcere.

- Tata, vreau să mă uit la televizor – apăru pe neașteptate băiatul lui Gogu din camera lui.

- Ei, da, vezi-ți de lecțiile tale și lasă televizorul. Te-am văzut că toată seara ai butonat calculatorul, acu’ vrei să treci la teveu? Ntz...

- Gogule dragă – interveni soția - e o emisiune despre influența tehnologiei asupra dezvoltării mentale a tinerilor, este extrem de educativă și cred ca i-ar fi utilă copilului. La asta vroia să se uite, eu zic că n-ar strica, dar e, evident, decizia ta...

Evident, evident – o maimuțări Gogu. În gând, evident, că doar nu era nebun să o facă cu voce tare. Pe de altă parte, pusă problema așa, mai putea să o contrazică?! Fir-ar să fie de treabă, ia uite cine știe de puterea justificării... Mormăi:

- Ei, da, bine că mi-ați sărit amândoi în cap... dați-i drumu’ acum, ce pot să zic?!

M-au biruit...