Complicat sau complex

- Îi complex!

- Ba nu e complex!

- No, ba îi, că avem 12 sisteme de interconectat, dezvoltate pe platforme diferite. Plus că folosim o tehnologie nouă pentru noi...

- Deci e un proiect complicat, nu complex.

Mișu se uită total nedumerit la Gogu. Cumpăni preț de o clipă dacă acesta îl ia peste picior, dar văzând figura serioasă, se limită la a spune, în felul lui molcom:

- Zău, măi Gogule, te iei de cuvinte, complicat, complex, tot aia îi...

Gogu se luă cu mâinile de cap, cum adică să fie tot aia?! Se uită în jur căutând ajutor, dar Șefu’ nu era în zonă. „Cu ce-oi fi greșit, Doamne, de trebuie să le lămuresc eu pe toate?! O să-mi trec în fișa postului : Mama răniților, dă explicații la toți mocofanii, în fiecare zi, în timpul programului și peste, ca fraieru’, fără plată și fără recunoașterea meritelor.” Oftă din toți rărunchii și se aruncă în explicații:

- Nu e tot aia, Mișule, și e bine să clarificam. Că de-aia facem management de proiect ca să le știm pe astea și să putem acțona în consecință, să prevenim apariția problemelor. În cazul proiectelor discutăm de doi termeni diferiți: complicat și complex. Atributul de complicat îl primesc proiectele în care avem un număr mare de părți sau componente tehnice interconectate, interdependente. Conexiunile sunt sofisticate, avem nevoie de multă atenție în determinarea implicațiilor, avem nevoie de expertiză tehnică considerabilă pentru a putea identifica toate activitatile necesare și a planifica corect un astfel de proiect. Corect?

- Exact. Păi și asta nu înseamnă și complex?

- Nu, doar ce ți-am spus că asta inseamnă complicat. Stai jos și ascultă! Mișu se aseza imediat și ridica ochii spre Gogu, era numai ochi și urechi.

- Atributul de complex este dat de caracterul de impredictibilitate și este determinat de comportamentul uman. Un proiect complex are – prin definitie – parti și componente care pot interactiona imprevizibil. Pricepi?

Remarca privirea deloc inteligenta a lui Mișu așa că se redresa imediat:

- Uite niste exemple: lansarea unei rachete spre luna este un proiect complicat, realizarea unui braț de robot care să poata executa operații pe creier, alt exemplu de proiect complicat. Creșterea și educarea unui copil – în schimb – este un demers complex. Acu’ pricepi?

Privirea lui Mișu incepea să capete strălucire. Da’ tot nu pricepe, gandi Gogu. Cum să-i explic eu ăstuia mai pe înțelesul lui? Mișu dădu glas nedumeririlor:

- No stai. Îi clară treaba cu complicatu’. Nu trimitem noi oamenii pe luna da’ cele 12 sisteme de legat, plus tehnologia, interfețele..., zicem că ăsta e proiect complicat. Da’ cu complexu’ nu pricep. Ce-avem noi de-a face cu educația copilului?! Asta e ca nuca-n perete – decretă el și se lăsă satisfăcut pe spate. O mișcare total greșită deoarece scaunul cedă neașteptat sub greutatea lui Mișu, iar acesta se trezi întins pe spate pe podea, cu picioarele în aer. Hohotele de râs ale lui Gogu fură declanșate nu atât de poziția hilară cât de grimasa de surpriză totală de pe fața lui Mișu. Îi întinse mâna și îl ridică prietenește.

- Deh, vezi, dacă mă contrazici? Am dat exemplul extrem cu educația doar ca să faci tu un declic mintal, dar văd că te-am dat pe spate! La propriu! Ha-ha... Vroiam să subliniez că, spre deosebire de un proiect complicat, în care granițele proiectului pot fi clar delimitate, în care poți defini ce este în obiectivele proiectului și ce cade în afara obiectivelor acestuia, într-un proiect complex granițele pot deveni permeabile, e posibil ca – pe parcursul proiectului – să le redefinești, de mai multe ori, în funcție de implicațiile mediului în care se desfășoară proiectul. Uite un exemplu mai concret: un proiect de schimbare organizațională, în care lucrurile nu sunt complicate deloc, dar în care oamenii reacționează diferit, fiecare în funcție de așteptările și de temerile sale. Pot exista piedici incredibile în realizarea proiectului, determinate doar de rezistența la schimbare a personalului din companie. Am văzut într-o lucrare care trata acest subiect o comparație foarte tare: avionul era dat exemplu de sistem complicat datorita multitudinii sale de componente, mecanice și electronice, iar o companie aflată în fața unei posibile restructurări era dată ca exemplu de sistem complex. Și fii atent ce mai ziceau: oamenii încep să reacționeze chiar și la rumoarea unei posibile restructurări, încep să discute, se formează bisericuțe, apar primele puncte de vedere, sistemul deja e în schimbare. Pe când avionul, dacă apare mecanicul cu trusa de scule, cu intenția clară de a interveni în angrenajul avionului, nu va avea nici o reacție. Tare, nu?

Remarcă imediat că se lăsase dus de valul explicațiilor; în jurul lor mai apăruseră câțiva colegi, atrași probabil de căzătura spectaculoasă a lui Mișu, care ascultau acum cu interes exemplele lui Gogu. Întrebările începură să curgă ca grindina, fiecare dintre ei încercând să catalogheze proiectul în care lucra: era cumva complicat sau complex, sau poate ambele.

- Mai dă-ne exemple, Gogule, că nu e foarte clar pentru toată lumea. Și-apoi e preferabil să ai un proiect complicat sau unul complex? Dar dacă e și complicat și complex...

- Mama răniților, mormăi Gogu mai mult pentru el, oarecum încurcat și de faptul că nu prea mai avea exemple. Partea asta cu complexitatea era chiar complexă, sau complicată?! Veni însă și salvarea lui: atras probabil de forfota neobișnuită din birou, își făcu apariția și Șefu’.

- Ce-i aici, fraților? Se împarte ceva gratuit?

Gogu dădu să replice, dar se stăpâni; interesul lui era altul acum, așa că lansă provocarea către Șefu’:

- Discutam despre proiecte complicate versus proiecte complexe. Ne ajuti cu vreun exemplu deștept?

- Ah, frumos subiect, se entuzismă Șefu’. Așa, ia dă-ți tu ochii pe spate – gândi Gogu, dar nici prin cap nu-i dădu să-l întrerupă. Șefu’ își lăsă capul puțin într-o parte. Semn de mare concentrare – își continuă Gogu monologul interior, dar era foarte curios de ce urmare.

- Ok, păi vă spun un banc. Complicat versus complex, nu-i așa?! Uite: un manager de proiect se plimba – își făcea siesta după masa de prânz – pe plajă. Cum mergea el adâncit în gânduri – planifica în minte următoarea întâlnire cu echipa de proiect – dădu cu piciorul în ceva și privind mai atent își dădu seama că e o lampă veche. Ei, că n-oi fi eu ca PM-ul din banc să găsesc duhul din lampă, își zise managerul de proiect, dar se aplecă totuși să ridice obiectul. Și mare îi fu surpriza când, într-adevăr, după ce șterse lampa de nisip, îi apăru în față brusc, cu o pocnitură surdă, un duh. Mă rog, era o arătare ciudată, ca un nor cu forme umane, ca în desene animate. Care îi vorbi: Omule, eu sunt duhul din lampă, bla-bla-bla, probabil știi povestea, zi dorința. Hmm, managerul de proiect era obișnuit să se folosească de orice ocazie, așa că nu stătu mult pe gânduri și-i spuse: Știi, Duhule, eu am un proiect pentru care trebuie să călătoresc permanent între România și Kuwait. Iar zborurile sunt în special zboruri de noapte, mă seacă de puteri, nemaivorbind despre controlul de securitate, așteptarea în aeroport, recuperarea bagajelor... Intr-un cuvânt, mi-ar plăcea să am la dispoziție o autostradă suspendată, de-aici și pănâ în Kuwait. Duhul se gândi puțin – probabil vizualiza harta - apoi zise: Măi, ce-mi ceri tu e complicat rău, distanța e enormă, trecem peste continente, avem și mări de traversat, nimeni nu ar putea face o autostradă suspendată pe o asemenea distanță. Altă dorință n-ai? Ușor nemulțumit de calitatea duhului întâlnit, managerul nostru de proiect își mai încercă norocul cu o a doua dorință: Bine, Duhule, ce zici de asta: îmi doresc pe proiectul pe care lucrez, cele șase organizații implicate să conlucreze, să stabilească toate cerințele împreună, să se înțeleagă asupra lor și să nu le schimbe până la sfârșitul proiectului. Duhul căzu puțin pe gânduri, apoi îl întrebă: Auzi, și câte benzi să aibă autostrada aia?